Un grup numit SPERANTA

posted Jul 12, 2011, 3:21 AM by Reteaua Impreuna
Afilipoaei Lucian - Instructor de educatie
C.R.R.N Sasca Mica, Suceava

- 2007-Oct-1 -
terapia prin muzica

Sasca Mica este un centru de reabilitare special, care isi ofera mijloacele pentru a-si crea un loc propriu intr-o lume aspra si selectiva. In cadrul centrului se organizeaza sesiuni de terapie prin muzica foarte eficiente pentru beneficiari. S-a format chiar si un grup artistic de dansatori instrumentisti si cantareti, grup care poarta numele Speranta.

Sasca Mica este un centru de reabilitare special, care isi ofera mijloacele pentru a-si crea un loc propriu intr-o lume aspra si selectiva. Acest lucru transpare din felul in care oamenii isi arata munca, din rezultatele palpabile:10 ateliere cu profil diferit, unde unii beneficiari, dincolo de simpla invatare, lucreaza efectiv. Dintre acestea putem mentiona: atelier de tesatorie si croitorie, tricotaje, tamplarie, impletituri nuiele, sere, cizmarie, zootehni si multe altele. In afara de aceste preocupari, beneficiarii sunt implicati in activitati creative, precum muzica, si care au efecte pozitive asupra starii lor.

Meloterapia se incadreaza in vasta arie a psihoterapiei prin arta. Valoarea terapeutica a muzicii rezulta din multiplele influente pe care le are asupra psihicului uman, datorita complexitatii fenomenului muzical. In cadrul activitatilor de meloterapie, muzica este utilizata in scopul recuperarii pe cat mai mult posibil a personalitatii decompensate a persoanelor din Centrul de Recuperare. Terapia prin muzica am organizat-o atat in mod individual cat si in grupuri avand drept obiectiv dezvoltarea sociabilitatii persoanelor din centru, prin participarea la activitatile derulate pe grupe.

Din dorinta de a pastra obiceiurile stravechi si datinile populare, dorinta pe care am simtit-o la persoanele care traiesc in centru, dorinta pe care o exteriorizau in timpul desfasurarii diferitelor programe artistice, felul de a canta, de a dansa, bucuria de a fi acolo pe scena in fata tuturor, m-a determinat sa creez un grup de dansatori instrumentisti si cantareti grup care poarta numele “Speranta“. Grupul s-a bucurat de un mare succes inca de la primele concerte sustinute in centru cu ocazia diferitelor evenimente la care au participat oficialitati de exemplu “Ziua Portilor Deschise”. Bucuria de a avea un costum popular autentic de a interpreta, canta, dansa i-a determinat sa munceasca mai mult.

Sa inveti sa canti la orga, chitara, percutie, acordeon este mai usor atunci cand o faci cu toata fiinta; unii dintre membrii grupului Speranta au reusit sa invete sa interpreteze la aceste instrumente cantece din folclorul romanesc si nu numai: Dorel orga, acordon si percutie, Rita acordeon si percutie, Vasilica - chitara voce, Ciprian - xilofon (tambal cum spune el) sunt foarte mandri de ceea ce fac si se bucura enorm ca incep sa descopere tainele nesfarsite ale muzicii. Dansatori profesionisti cum au ajuns sa se considere Mariana, Viorel, Ramona, Sorin si altii spun ca viata lor e o scena.

Acesti oameni au incantat spectatorii prezenti la Zilele orasului Techirghiol - Constanta, Festivalul folcloric zonal de la Baia - capitala Moldovei pe vremea lui Stefan cel Mare, Sala sporturilor din Iasi, Suceava, Radaseni si s-au intrecut pe ei, intorcandu-se cu diplome de merit. Dansul modern a insemnat o provocare pentru cei cinci membri ai trupei de dans modern Avon - nume pe care l-au ales singuri-, provocare care i-a determinat sa inteleaga ca miscarea imbinata cu muzica face bine sanatatii, dupa spusele Brandusei si Ramonei. Sorin este considerat ca fiind managerul trupei deoarece el afla primul la ce ora se intra pe scena. Copiii de la scoala din sat se bucura mult ori de cate ori la serbarile scolare, ca invitati de onoare participa grupul Speranta si trupa de dans modern Avo. Sunt multumit cand acesti oameni care au muncit mult ca sa ajunga pe scena sunt apreciati si cel mai mult ma incanta ca prin intermediul muzicii si-au facut auzit glasul in fata societatii, cu care mai avem de muncit pana va intelege ca cel mai bun tratament este dragostea pe care o putem darui.

Contact “Sasca Mica”: Tel +4 0230 544 340
Afilipoaei Lucian, Instructor de educatie, C.R.R.N Sasca Mica, Suceava

Comments