Pledoarie pentru terapia prin muzica

posted Jul 12, 2011, 3:20 AM by Reteaua Impreuna
Doina Panaite - Psiholog
Presedinte al Asociatiei Terapia, Bacau

- 2007-Feb-11 -
terapia prin muzica

Imbinand activitatea didactica cu terapiile specifice, am constatat ca Meloterapia face Minuni! Cei 15 copii cu Cerinte Educationale Speciale – dificultati de invatare, tulburari de limbaj, hiperkinezie, handicap locomotor – integrati in scoala de masa, s-au cunoscut, s-au imprietenit, s-au distrat impreuna si tot impreuna au hotarat sa formeze grupul vocal “Miracol”.

Toti copii, chiar daca sunt de aceiasi varsta, sunt diferiti. Unii sunt inalti, altii sunt scunzi. Unii sunt timizi, altii sunt indrazneti. Unii invata mai repede altii mai greu. Unora le place sportul, altora nu. Unii copii se nasc cu anumite deficiente. De exemplu cu tulburari de vedere, cu handicap locomotor. Chiar si unele boli ale copilariei (viroza, meningita) sau accidente (arsuri,cazaturi grave, accidente de circulatie) pot constituii cauza deficientelor intervenite dupa nastere. Acesti copii sunt cuprinsi in sfera Copiilor cu Dizabilitati sau cu cerinte educative speciale. Cresterea si dezvoltarea unor copii pot fi afectate datorita mediului in care traiesc (o situatie materiala precara a familiei – copii care nu au ce manca, copii care sunt trimisi cu forta la cersit, locuintele insalubre care-i expun la boli, parinti despartiti sau aflati in penitenciar).

Cu astfel de situatii ma confrunt in activitatea mea de psiholog/profesor de sprijin in cateva scoli de masa, din municipiul Bacau. Imbinand activitatea didactica cu terapiile specifice, am constatat ca Meloterapia face Minuni!

De la meloterapia individuala, pe care am desfasurat-o timp de 3 ani (timp in care am avut posibilitatea sa cunosc particularitatile psihoindividuale ale copiilor) am trecut la meloterapia de grup. Cei 15 copii cu Cerinte Educationale Speciale – dificultati de invatare, tulburari de limbaj, hiperkinezie, handicap locomotor – integrati in scoala de masa, s-au cunoscut, s-au imprietenit, s-au distrat impreuna si tot impreuna au hotarat sa formeze grupul vocal “Miracol”. Pare a fi simplu, dar demersul a fost complicat. Atunci cand lucrezi cu copii care au CES, conteaza mai putin nivelul de dezvoltare a aptitudinilor muzicale pe care acestia le poseda. Important a fost sa stabilim un alt tip de comunicare si pentru ca am simtit ca se poate, am propus sa pregatim un spectacol. In acest scop am cerut sprijinul lui Marius Panaite, profesor de muzica la liceul de Arta “George Apostu” Bacau care, dupa ce s-a familiarizat cu particularitatile psiho-individuale ale copiilor, a selectat repertoriul, cu grija si suplete. Am continuat repetitiile. S-a pus accentul pe educarea ritmului, pronuntarea corecta, expresiva a textului, redarea melodiei, in ansamblu pe armonie si educarea vointei.

A sosit ziua spectacolului. 22 iunie 2004, deschiderea oficiala a Asociatiei “Terapia”, Bacau. Grupul vocal “Miracol” a prezentat in fata parintilor, cadrelor didactice si a unui impresionant numar de membrii ai asociatiei, un program artistic cu genericul: “Dreptul de a fi iubiti!”. Copiii au recitat, au cantat acompaniati la orga de domnul profesor Marius Panaite. A fost emotionant. Se vedeau lacrimi in ochii spectatorilor. Pentru efort si curaj au primit diplome si multe aplauze.

A fost o experienta interesanta, care va continua chiar daca presupune un efort pedagogic deosebit. Folosindu-ne de legea compensatiei, vom utiliza si instrumente muzicale (tamburina, orga, clopotei, chitara), dansul (este cunoscut faptul ca terapia prin dans a fost utilizata cu succes in cazurile cand comunicarea era blocata, la copiii cu retard sau la autisti).

Despre efectele benefice ale meloterapiei asupra psihicului uman, se poate vorbi mult. Dincolo de faptul ca se inregistreaza o evolutie favorabila a proceselor psihice de cunoastere (gandire, memorie, atentie, imaginatie), ca se dezvolta auzul, capacitatea de comunicare, ca provoaca o adevarata incantare pentru copii, meloterapia favorizeaza integrarea socioafectiva a copiilor cu CES, incolectiv.

Practicarea muzicii in cor determina copiii sa se asculte reciproc, sa se accepte, sa se sincronizeze cu grupul, sa renunte la atitudini critice sau de respingere, exprimate astfel: “El se uita la mine!”, “Ea nu a cantat bine !” sau “M. ma ingramadeste!” (copiii anxiosi sau cu instabilitate emotionala). Ar dura mult si ar tebui multe pagini ca sa vorbim despre schimbarile pozitive din comportamentul copiilor din grupul “Miracol”. Cert este faptul ca am obtinut bucuria sufletului!
Comments