terapia prin joc

Terapia prin joc ajuta copiii si adolescentii sa comunice, prin joaca si povestiri, experientele si dificultatile lor, prin mijloace mai putin directe.
Terapia prin joc se poate aplica atat in cadrul unui spital cat si in centre de zi. Capacitatea oamenilor de a se juca este esentiala pentru terapia prin joc.

Prin amabilitatea Dr Sue Jennings, Rowan Romania

Jocul, miracolul bucuriei si valoarea lui terapeutica

posted Jul 12, 2011, 12:18 AM by Reteaua Impreuna   [ updated Jul 19, 2011, 12:25 AM by Fundatia de Sprijin Comunitar ]

Mariana Isac - Terapeut prin joc
Hospice “Casa sperantei”, Brasov

- 2007-Jan-27 -

In interiorul copiilor exista o lume plina de surprize si de miracole, si mai tot timpul noi, adultii, consideram ca, daca aplicam tehnici corespunzatoare vom avea acces in aceasta lume mirifica. Adevarul este ca uneori inima si dragostea merg impreuna spre copilul bolnav, cautand si asteptand cu respect o invitatie la miracol.
Terapia prin joc, ca si orice alt demers terapeutic, reprezinta un proces de optimizare, de suport sau de recuperare a potentialului atat de divers al copilului. Insotit de pasiune si constiinciozitate, de libertate si fantezie, da rezultate uimitoare. Alexia este un exemplu graitor in acest sens.

Exista pentru fiecare dintre noi o misiune bine definita si conturata. Timpul si lumina inimii fac ca aceasta misiune sa fie descoperita si asumata. Cu ani in urma, dupa lungi eforturi si metamorfoze, mi-am descoperit misiunea de a sta in preajma copiilor si de a ma pune la dispozitia lor prin intermediul unor mijloace specifice, prin tehnici pe care le-am dobandit, iar statutul meu devenise foarte clar: eram un misionar, dar oficial acest statut se cheama terapeut prin joc.

Psihologia copilului consacra pagini lungi in ceea ce priveste terapia prin joc. Exista foarte multe opinii si orientari (Carl Rogers, Virginia Axline, Melanie Klain, etc), care au statutat ca terapia prin joc isi atinge eficienta si scopul in conditii de aplicabilitate constanta si angajata in standarde de calitate. Cu totii stim ca, in interiorul copiilor, exista o lume plina de surprize si de miracole, si mai tot timpul noi, adultii, consideram ca, daca aplicam tehnici corespunzatoare, urmam pasi precisi, vom avea acces in aceasta lume mirifica. Adevarul este ca uneori inima si dragostea merg impreuna spre copilul bolnav, cautand si asteptand cu respect o invitatie la miracol.

Chiar daca copiii traverseaza situatii dificile (de abandon, spitalizare, boala incurabila), ei vor fi intotdeauna receptivi la iubire. Chiar daca trupul este schimonosit de boala, sufletul este insetat sa descopere bucuria de a trai. Ca si specialisti, noi avem o misiune foarte frumoasa, dar extrem de pretentioasa. Fie ca ne facem lucrarea in marele domeniu al artei si folosim drama, muzica, miscarea sau jocul, mereu vom fi chemati la un exercitiu al unicitatii, al ascultarii, al reflectarii si al actualizarii.

Lucrez la ora actuala intr-un Centru de zi care deserveste un numar de 47 de copii care sunt organizati in grupe omogene, dupa criterii de stabilitate (varsta, diagnostic, interes, etc). Programele cuprind activitati de loisir, de recreere si de terapie prin joc. Lucram impreuna cu parintii, astfel incat demersurile noastre sa nu fie singulare, ratacite sau izolate, ci bine integrate si absorbite de familia copilului.

Jocul reprezinta sursa dar si resursele energetice ale copilului, si este calea minunata de a explora experientele traumatizante sau amenintatoare (cum ar fi o cura de citostatice, interventii chirurgicale, procesul de dializa, etc). Terapia prin joc, ca si orice alt demers terapeutic, reprezinta un proces de optimizare, de suport sau de recuperare a potentialului atat de divers al copilului. Insotit de pasiune si constiinciozitate, de libertate si fantezie, da rezultate uimitoare.

Am ales sa prezint o fetita cu care am lucrat si care ne-a uimit pe toti prezentandu-ne procesul epuizant si infricosator al dializei in cadrul unei sesiuni degrup. Imi spusese cu ceva timp in urma ca ea nu mai doreste sa mearga la spital pentru dializa si ca frica ei este asa de mare incat “umple tot salonul de negreala”.

Alexia are 6 ani, este diagnosticata cu insuficienta renala cronica terminala si are in antecedentele ei medicale o serie de boli (hepatita toxica medicamentoasa, traumatism cranio cerebral operat, anemie, cecitate). Ea a fost preluata in serviciul Centrului de zi la dorinta mamei, care ne solicita sprijin intrucat fetita nu mai reuseste sa faca fata la presiunea procesului de dializa, dar si pentru ca mama este constienta de necesitatea unui partener specializat in ingrijirea copilului, pe care il regaseste in serviciul de tip Hospice.

Dupa investigatii, care au vizat ariile de dezvoltare, si dupa stabilirea prioritatilor din cadrul programului terapeutic, am considerat ca Alexia poate fi inclusa intr-un grup de copii si ca va putea participa la sesiuni de joc, sesiuni care urmau sa-si atinga scopul si valenta terapeutica. Asadar, am stabilit impreuna o intalnire speciala in care Alexia urma sa ne prezinte, cu toate resursele, ce inseamna de fapt dializa pe care ea o suporta de trei ori pe saptamana. Sesiunea a fost practice “premeditata”, pentru ca timp de doua saptamani, fetita a fost rugata sa aduca de la spital toate materialele incluse in acest proces (seringi, sonde, perfuzoare, ace speciale).

Jocul a inceput in Centrul de zi si a durat 45 de minute, Alexia fiind autoarea unui joc symbolic prezentat in cadrul jocului de rol (asadar, o complexa combinatie intre joc si drama). Pe un manechin de marimea unui copil de 10-12 ani, Alexia a aplicat procesul dializei. Bine-inteles, ea era doctorul, iar o alta fetita era asistenta ei.

Audienta era formata din cinci copii, impreuna cu mine, pe post de observator sau mijlocitor. Alexia s-a transformat brusc in medic si a interpretat cu toata acuratetea acest rol, cerandu-i asistentei sa-i faca pacientului o hemoleucograma, apoi sa-i administreze injectiile intravenoase. Curand, Alexia a inceput sa-i punctioneze venele manechinului, astfel ca el parea un mic arici. La un moment dat, tonul ei a crescut si admonesta asistenta: “ Ti-am zis, draga, sa te misti mai repede. Cat crezi ca stau dupa tine?” Mai tarziu, ii spune pacientului: “Termina cu tipatul ca asa nu vei scapa mai repede! Daca nu stai sa-ti pun acul in vene, o sa te chinui si mai mult!”

Apoi, iar asistentei: “Hai, draga, cu perfuzorul ala si cu tavita renala. Cum sunt venele?” Dializa continua in acest ritm pana la final, dupa care pacientul urmeaza sa plece acasa. In mijlocul audientei este o tacere apasatoare, nimeni nu priveste decat la pacient. Asistenta strange toate materialele, iar doctorul intra si iese in “salon” de cateva ori. Apoi totul se termina, Alexia ramanand retrasa intr-un colt si privind in gol. Mai tarziu, ii cer Alexiei sa- i spuna pacientului ceva care-l va putea incuraja sau care sa-l ajute sa nu mai tipe in timpul dializei, rolul meu transformandu-se in “eul auxiliar”.

Alexia intra in rolul doctorului/prieten si empatic, ii spune bolnavului ce urmeaza sa i se intample, in tot acest timp tinandu-l de mana si pastrand contactul vizual. Termina tot acest rol cu o poveste despre un balon care traverseaza lumea si care poate vedea locuri si peisaje de basm. Tot acest demers a durat cateva momente, timp in care noi cei din grup o urmaream fascinati. Dar, MINUNE! Solutia o descoperise Alexia singura, era autentica si reprezenta modul ei de a se adapta la acest proces infricosator.

Balonul era refugiul in care durerea nu mai reprezenta un inamic, iar fantezia inlocuia realitatea. Cel mai mare beneficiu al acestei sesiuni a fost CONTROLUL ASUPRA BOLII pe care aceasta fetita l-a explorat, l-a “gustat” timp de 45 minute. Alexia a scos la suprafata esenta lucrurilor:

• Relatia de incredere care trebuie stabilita cu medicul
• Importanta descierilor procedurilor medicale
• Dreptul la demnitate
• Respectul fata de copil
• Povestea care are efecte terapeutice in momentele critice

In urmatoarele intalniri pe care le-am avut, am prelucrat cu Alexia continuturi dureroase pentru ea, am stabilit impreuna pasii importanti in programme de sprijin, dar ce am realizat noi mai tarziu, a insemnat cu adevarat un imens beneficiu, si anume relatia de incredere, siguranta si confortul exprimarii libere, caldura unei prietenii sincere, dragostea si lumina unui zambet. Toate acestea ne vor lipsi intr-o buna zi, dar vom fi multumiti ca am calatorit un timp impreuna.

Contact Hospice: Tel. +4 0268 474 405 Fax +4 0268 474 467 email: medipal@rdslink.ro

Ajutor creativ pentru tinerii cu dizabilitati in Oradea

posted Jul 12, 2011, 12:16 AM by Reteaua Impreuna

Roger Day (psihoterapeut)
Asociatia “Smile”, Oradea

- 2004-Sep-1 -
terapia prin joc

In calitate de Psihoterapeut Calificat European, specializat in lucrul cu copiii si adolescentii, ma ocup in Romania, prin fundatia “Smiles”, de implementarea psihoterapiei, terapiei prin joc si a serviciilor de educare si supervizare.
In afara de munca mea cu “Smiles” sunt disponibil pentru training si consultanta pentru orice alta organizatie din Romania.

Zilele trecute stateam pe terasa unei cafenele din Boga, muntii de deasupra Beiusului, cand am intalnit un tanar intr-un scaun cu rotile. Era unul dintre elevii de frunte intr-o scoala obisnuita din Oradea. Mi-a vorbit cu mult entuziasm despre planurile lui de viitor. Ce mi-a atras atentia la el, era faptul ca nu lasa ca dizabilitatea sa-l impiedice de la a-si atinge scopurile.

Din pacate, aceasta atitudine o intalnesc rar printre cei 100 de tineri cu dizabilitati din familiile sarace cu care lucrez in Bihor. Multi dintre ei au avut de-a face cu discriminarea intreaga lor viata. Unii sunt needucati. Altii au inceput sa mearga la scoala dar au trebuit sa abandoneze cand dificultatile lor au devenit niste probleme prea mari pentru profesori.

Aceasta este doar una dintre problemele cu care ma confrunt in calitate de Terapeut Consultant, voluntar la Fundatia “Smiles”, din Cihei, Oradea. In calitate de Psihoterapeut Calificat European, specializat in lucrul cu copiii si adolescentii, ma ocup in Romania, prin fundatia “Smiles”, de implementarea psihoterapiei, terapiei prin joc si a serviciilor de educare si supervizare.

Interesul meu pentru domeniul persoanelor cu dizabilitati vine din implicarea mea, timp de 8 ani, intr-o schema guvernamentala, de a coordona consilierea persoanelor cu dizabilitati care doresc sa munceasca. Prima mea sarcina in Romania a fost sa ajut la gasirea unui Lider de Joe pentru copiii din familiile sarace un de multi au dizabilitati fizice si psihice. Aici, chiar si copiii normali si-au pierdut sau nu au capacitatea de a se juca.

Astfel, am pregatit o lista cu persoanele alese si in curand yom numi persoana care sa fie Lider de Joe. Acesta va sustine in continuare jocul creativ si va folosi o camera senzoriala in incinta orfelinatului de stat din Bratca, unde 25 de tineri cu varste cuprinse intre 16-25 de ani, prezinta dizabilitati fizice si psihice. El va folosi jocul creativ pentru a ajuta si pe cei zece copii rromi, cu dizabilitati, din scoala Tileagd, care s-a deschis langa gradinita din apropiere.

Datorita profesiei, vizitez Romania in mod regulat, si caut tot timpul cai noi de a-mi folosi abilitatile creative. Am dezvoltat aici jocul terapeutic cu clovni, ca metoda de a depasi barierele si de a incuraja oamenii sa-si exprime emotiile intr-un mod creativ. Recent, am adaugat teatrul de marionete in repertoriul meu. Tinerii cu dizabilitati sunt ultimii care primesc atentie de la vizitatori.

Am vizitat o familie unde doi copii aveau dizabilitati fizice serioase. Am petrecut o parte din timpul meu doar cu ei. In final, am inceput o competitie hazlie. In curand, la fel ca si copiii normali, ei chicoteau si se rostogoleau de jur imprejur. Jucandu-ma cu ei, asa cum fac si cu ceilalti copii, i-am determinat sa nu se simta altfel decat fratii si surorile lor.

Ca psihoterapeut sunt foarte interesat sa lucrez cu copii care au autism sau hiperactivitate. De asemenea, sunt interesat de copiii cu rani la cap, rezultate de exemplu din accidente de inec sau meningita. Intentionez sa transfer cat mai multe metode si abilitati terapeutilor romani. O scoala mare, atat pentru copiii rromi cat si pentru cei romani din Tileagd, se va deschide in cativa ani. Va fi dotata cu camere senzoriale. Intentionez sa o folosesc ca baza pentru activitatile speciale cu copiii cu dizabilitati. Vor putea sa picteze, sa invete sa se joace de a clovnii, in general sa isi faca zilele mai frumoase. Abia astept!

In afara de munca mea cu “Smiles” sunt disponibil pentru training si consultanta pentru orice alta organizatie din Romania.

Importanta stimularii si educarii copilului cu dizabilitati prin joc

posted Jul 11, 2011, 11:49 PM by Reteaua Impreuna

Nicolae Blaga – educator
Fundatia Sion International - Centrul de zi “Casa Luminii”, Sibiu

- 2004-Mar-1 -
terapia prin joc

Din punctul de vedere al educatorului identificam, ca principala problema a copilului cu dificultati de invatare, lipsa unei achizitii complete si unitare a elementelor, a schemelor motorii si psihomotorii.
In munca de recuperare educatorul sau chiar parintele trebuie sa refaca etapa primei copilarii a stadiului senzorio-motor; aceasta inseamna insusirea componentelor psihomotricitatii, fapt care se realizeaza prin si in cadrul jocului exercitiu.

Dezvoltarea psiho-fizica a copilului se realizeaza prin interactiune, prin schimbul cu mediul inconjurator. In acest schimb copilul se adapteaza dar si asimileaza; nu exista adaptare fara asimilare. In cadrul interactiunii cu mediul exterior, a acomodarii si asimilarii, legatura informationala cea mai simpla a omului cu realitatea este realizata prin intermediul senzatiilor.

Pentru copilul sanatos acest proces al asimilarii se petrece ca de la sine dar, pentru copilul cu dificultati de invatare se ridica doua bariere: pe de o parte limitele impuse de dizabilitate, iar pe de alta parte izolarea sau stimularea insuficienta, neadecvata, haotica.

In munca de recuperare se pune accent pe aspectul medical al problemei iar latura educativa este neglijata. Petru Arcan si Dumitru Ciumagian observa: “Exista multi parinti care trec din medic in medic cu speranta ca vor gasi unul care sa-i indice un medicament care sa le ajute copilul. Aceasta speranta, alimentata de multe ori si de unii medici, ii face de fapt sa neglijeze si sa treaca pe un plan secundar aspectul educativ. Ori, in cazul copilului dificultati de invatare, tocmai masurile educative sunt fundamentale.”

Desigur, stimularea si educarea trebuie realizate cat mai precoce dar, pentru copilul cu dificultati de invatare acestea sunt permanent necesare.

Reeducare presupune refacerea anumitor etape in dezvoltarea copilului cu dificultati de invatare, iar cea mai importanta, care constituie baza pentru dezvoltarea ulterioara este etapa primei copilarii, a mecanismelor motorii si psihomotorii.

Din punctul de vedere al educatorului identificam, asadar, ca principala problema a copilului cu dificultati de invatare, lipsa unei achizitii complete si unitare a elementelor, a schemelor motorii si psihomotorii. Daca aceasta problema nu este rezolvata nu se poate construi nimic mai departe.

Conform autorilor citati anterior este nevoie de o educatie sistematica; consideram ca aceasta se poate realiza urmarind conceptul de psihomotricitate. Iata ce afirma Dumitru Motet: “Studiul psihomotricitatii este considerat primordial in organizarea procesului instructiv-educativ-recuperator pentru toate varstele si tipurile de dizabilitati, ca si pentru persoanele obisnuite (normale).”

Aceasta stimulare si reeducare de care am vorbit se pot realiza prin intermediul jocului. Oricine stie ca rostul copilului este sa se joace dar, putini stiu cat de mult il dezvolta, formeaza si modeleaza jocul pe copil. In lucrarile de psihopedagogie se sublineaza faptul ca exista etape ontogenetice in care copiii trebuie invatati sa se joace iar copiii mici de sub si peste un an privati de joc au o dezvoltare lenta si sinuoasa.

Privarea copilului cu dezabilitati de interactiunea cu mediul este foarte grava. Desigur, tulburarea fundamentala care priveste organizarea mintala determina modificari de cunoastere, dar nu-i mai putin adevarat ca fenomenele primare ale jocului-exercitiu lipsesc persoanei cu dizabilitati, pentru ca nu are un exercitiu de lunga durata in explorarea si manipularea obiectelor.

Intelegem deci ca in munca de recuperare si reeducare a copilului cu dificultati de invatare educatorul sau chiar parintele trebuie sa refaca etapa primei copilarii a stadiului senzorio-motor; aceasta inseamna insusirea componentelor psihomotricitatii, fapt care se realizeaza prin si in cadrul jocului exercitiu.

Valoarea terapiei prin joc

posted Jul 11, 2011, 11:47 PM by Reteaua Impreuna

Adriana Teodoru si Angela Balan
- 2003-Nov-1 -
terapia prin joc

Terapeutul are nevoie de cunostinte vaste, nu doar privind reactiile si comportamentul normal al copiilor, ci, mai ales, privind starile emotionale si psihice in diferite conditii speciale. Acesta este un extract dintr-un articol mai lung. Articolul integral poate fi solicitat la adresa de e-mail: impreuna@impreuna.arts.ro.

La fel ca si viata si dragostea, jocul nu poate fi definit, deoarece este un proces. Cel mai bun lucru in viata copiilor este jocul. Este posibil sa supravietuiesti fara joaca, dar nu sa traiesti. Toti copiii sanatosi se joaca.

Jocul aduce copiilor ocazia de a asimila ceea ce in viata reala ar putea fi dificil sa inteleaga; aceasta este forma lor de autoterapie, modul in care lucreaza asupra confuziilor, anxietatilor si conflictelor lor. Multi copii nu sunt capabili sa exprime nevoile, trairile si sentimentele proprii, dar jocul devine un mijloc de exprimare accesibil.

Terapeutul trebuie sa inteleaga si sa interpreteze acest limbaj al copilului, pentru a comunica la nivelul lui. Aria terapiei prin joc este special adaptata diferitelor nevoi ale copiilor, pentru a le da acestora siguranta, sentimentul caminului si posibilitatea unui contact normal cu cei din jur. Asfel, terapeutul are nevoie de cunostinte vaste, nu doar privind reactiile si comportamentul normal al copiilor, ci, mai ales, privind starile emotionale si psihice in diferite conditii speciale. Boala si handicapul creaza probleme terapeutice speciale. Fiecare caz cere mai mult timp si implicare personala mai mare.

Jocul este un proces de invatare care ofera un larg evantai de posibilitati prin care copiii si adolescentii isi manifesta si isi dezvolta fantezia si aptitudinile. Jocul, preocuparea activa, ajuta si influenteaza pozitiv psihicul copilului aflat in dificultate si tocmai de aceea este un real mijloc terapeutic adjuvant al tratamentului medical.

(Acesta este un extract dintr-un articol mai lung din care am omis rolul jocului pentru copiii cu cancer etc. Articolul integral poate fi solicitat la adresa de e-mail: impreuna@impreuna.arts.ro)

Adriana si Angela sunt psihologi la Institutul Oncologic “Prof. Dr. Alex. Trestioreanu”, Bucuresti, str. Fundeni, nr.252, sect 2, si pot fi contactate la adresa de e-mail: angela_bal@yahoo.com.

1-4 of 4