povestiri‎ > ‎

O zi din viata lui Adrian Tabol

posted Jul 12, 2011, 3:55 AM by Reteaua Impreuna
Adrian Tabol
- 2005-Dec-23 -
povestiri

Aici doar ma jucam, nu faceam nimic altceva. Am scris la mama mea acasa sa vina sa ma mai ia si pe mine pe acasa sa-mi cunosc si eu fratii si surorile mele. Si m-a luat o data pe an, apoi am gasit-o pe Ali Mavis si mi-am rugat parintii sa ne lase pe amandoi sa locuim acasa la ei pentru ca fratii au plecat fiecare la casele lor; am rugat-o sa-mi dea numai o semnatura precum ca ei sunt insotitorii nostri. Dar au preferat sa nu faca asta.

Viata mea este asa.

Ma numesc Adrian Tabol. M-am nascut in Sat Vladomira, Com. Trifesti, Jud. Iasi, in 1961 si in 1963 medicii au descoperit ca am encefalopatie infantila. Parintii lucrau; vazand ca nu au cu cine sa ma lase acasa m-au dus la un Camin Spital, jud. Suceava – Siret – de asta care avea si gradinite si scoli de la l-Vlll. Cand am ajuns acolo profesorii cand au vazut ca nu pot merge pe picioarele mele m-au intrebat cum ma cheama. Eu am spus si ei mi-au mai spus ca cine o sa ma care pe mine in spate pina la scoala si inapoi?

La Caminul cela era o infirmiera care ma iubea, asa, nu stiu de ce, si mi-a spus ca daca am sa o ascult o sa ma invete ea macar sa ma iscalesc; eu m-am bucurat foarte mult cand am auzit. Mi-a adus un abecedar de-al ei de cand era ea la scoala cred. Asa am invatat eu sa citesc si sa scriu mai mult singur. Cred ca Dumnezeu mi-a dat harul asta sa pot sa invat si singur.

“Cred ca Dumnezeu mi-a dat Harul asta sa pot sa invat si singur”

Si asa au trecut anii pana cand am implinit 18 ani si m-au adus aici. Aici doar ma jucam, nu faceam nimic altceva. Am scris la mama mea acasa sa vina sa ma mai ia si pe mine pe acasa sa-mi cunosc si eu fratii si surorile mele. Si m-a luat o data pe an, apoi am gasit-o pe Ali Mavis si mi-am rugat parintii sa ne lase pe amandoi sa locuim acasa la ei pentru ca fratii au plecat fiecare la casele lor; am rugat-o sa-mi dea numai o semnatura precum ca ei sunt insotitorii nostri. Dar au preferat sa nu faca asta.

Au preferat sa se apuce de bautura decat sa aiba grija de noi.

Aici ma taram eu la televizor in genunchi si-n maini vreo 10-12 ani pana au venit niste straini (D-na Ema) si mi-au adus un scaun cu rotile. Ali Mavis este cea mai buna prietena a mea. Ea are grija de mine de multi ani si sunt fericit ca este cu mine.

Apoi a venit Dr. Ovidiu Necula ca director de institutie si s-a ocupat de fiecare pacient in parte dorind sa faca cu noi ceva sa iesim in societate. A facut tobosari, papusari, totusi sa ne mai scoata din incinta cate putin si asta mi-a placut mie. Si mi-a venit si mie randul sa fiu intrebat de dumnealui ce stiu sa fac sau ce pot sa fac si eu. Si nu stiu, va spun drept ca nu stiu de unde mi-a venit ideea, gandul ca as vrea sa lucrez la computer. De fiecare data cand eram vizitati de straini directorul intreba de un computer pentru mine. A trecut mult pana mi-a adus un computer direcoarea de la Ungureni si ei vreau sa-i multumesc.

Persoana care m-a invatat sa lucrez la computer este Vali Racila, psiholog, eu îi spun instructor, care a venit acum 3-4 ani. El m-a invatat sa scriu texte pentru piese de teatru. Am fost si scenarist si regizor de teatru intr-o piesa numita “Patima”, moartea lui Iisus. Si acum nu de mult mi s-a oferit un birou, un loc linistit in care sa lucrez. Aici am facut o mica statie de radioficare pentru a transmite muzica si programul radio in toate saloanele.

Si sa vedeti ce mai fac eu. Cer de la Vali casetele cu spectacolele care au fost filmate si le transform in Cd-uri – m-am gindit eu ca eu as vrea sa le arat si celorlalti spectacolele noastre. Vali care are grija sa vada si cei care nu pot sa faca ceva dar vreau sa le arat si eu.

Vin aici zi de zi cu mare drag de la orele 7—21 acum lucrez la niste Rugaciuni, adica copiez din mai multe carti pe computer si dupa asta scot un exemplar si ma duc la D. Director si ii spun ca am nevoie de atatea exemplare si dupa asta eu cu Ali Mavis le capsam si le dam la cei ce stiu sa citeasca si le pastreaza.

Tare ma bucur cand le dau eu ceva facut de mine dar cartile astea de Rugaciuni le scriu si le dau o data pe an din cauza ca nu prea stau bine cu hartia; trebuie hartie multa tare sa fac eu o carticica cu 10—12 pagini x 150 de carti dar e pacat sa nu faci pe computerul asta ceva, ca e cel mai bun din tot centrul nostru.

A venit acum in primavara cineva iar eu si Vali Racila am cerut un computer nou. Ea mi-a spus sa ma rog la Dumnezeu sa poata face rost de asa ceva si uite ca Dumnezeu a tinut si cu ea si cu mine. ai intr-adevar mi-a trimis un computer foarte bun. Acest computer este viata mea de zi cu zi eu si uneori cand sunt trist vorbesc cu el si sunt foarte bucuros ca il am.

Vreau sa multumesc mult pentru bucuria si cadoul oferit la implinirea a 42 de ani!
Multumesc foarte mult!

O ZI DIN VIATA MEA

O zi din viata mea a fost astazi cind personalul FSC a venit in vizita si mi-a urat succes la noul computer. Deja am inceput sa scriu articolul care la ora 18 a fost gata.

O poezie compusa de Adrian mamei sale

Ce suflet trist am
Ce suflet trist mi-au daruit parintii din parinti,
De-au inceput numai in mine atatea suferinte,
Ce suflet trist far’ de rost si din ce in ce e mai rau,
Ca dup-atatea amagiri tot mai sper ca voi
Fi acasa. Cum nu stie ca va fi judecata de
Dumnezeu vre-odata?
Oh, Sfintii Sfintilor luati-ma cu voi...

Comments