povestiri‎ > ‎

Din nou de la Adrian Tabol - Asa e viata

posted Jul 12, 2011, 3:48 AM by Reteaua Impreuna
Adrian Tabol
- 2005-Dec-7 -
povestiri

Noi toti avem nevoie de-o mangaiere sufleteasca, o alintare mai mult, o invatare, ca aproape toti suntem abandonati,lasati de parinti si avem nevoie mare de mangaiere si alintare parinteasca,iar cei care lucreaza aici, indiferent de functii, mai inlocuiesc pe parintii nostri, iubirea si alintarea sufleteasca.

Ma numesc Adrian Tabol; sunt aici la CRRN de 24 de ani si as vrea sa scriu si eu ceva despre colegii cu care locuiesc in acest Centru:

Eu vin de la mine din dormitor la Biroul de Informatica, ca acolo lucez eu si tot acolo este si Studioul de Radioficare cu circuit inchis, adica transmitem fel de fel de stiri si din societate si din Centrul nostru si am sa va spun niste realitati de-ale unor colegi de a mei.

A venit o lege, ca aici si in toate Centrele de Recuperare si Reabilitare sa ramana numai 75 de rezidenti si o parte din ei sunt foarte nervosi, agitati, pentru ca au venit Asistente Sociale pe la toate sectiile cu evaluarea la fiecare in parte. Unii vor sa plece, dar altii nu vor. De exemplu m-am intalnit cu F. si l-am intrebat daca-i place muzica pe care o difuzez si mi-a spus ca el nu a reclamat nici mancarea proasta, absolut nimic si ca-i ia placut intotdeauna tot ce-a fost aici in Centrul in care locuieste. C. ii spune: “Taci ba, ca mie nu-mi place aici. Eu ma duc la alt spital, ca aici nu-mi place mancarea.” El zice ca vrea sa plece cu orice pret de aici.
Mai este A. care lucreaza aici, si ce galagie mai face si ea cand nu-i convine ceva, injura de toti Sfintii pe sala si ne intrerupe noua transmisia. Eu ies afara sa vad ce se-ntampla si cateodata ma mai aleg cu cate-o injuratura.
Dar eu fiind mai intelegator ca ei, le dau de ales, adica le spun: “Ori vorbiti frumos cu mine, ori nu vreau sa va mai vad. Si atunci ei stau si se gandesc ca nu o sa mai poata alege muzica pe care o asculta, ca eu sunt muzicologul, tehnician de sunet, si nu au incotro cu mine. Tot de mine au nevoie. Sunt insa multi care ii supara pe mebrii personalului, adica mereu le bat capul ca sa le dea drumul de aici, altii le bat capul sa ramana aici, ca ei nu pot munci in societate. De fapt sunt multi care fug de treaba.

Dar daca stam si ne gandim, noi toti avem nevoie de-o mangaiere sufleteasca, o alintare mai mult, o invatare, ca aproape toti suntem abandonati, lasati de parinti si avem nevoie mare de mangaiere si alintare parinteasca, iar cei care lucreaza aici, indiferent de functii, mai inlocuiesc pe parintii nostri, iubirea si alintarea sufleteasca.

Dar vezi ca unii dintre noi, chiar mai multi, nu se multumesc numai cu iubire. Ei vor si anumite lucruri, adica vor sa le aduca cate ceva de acasa. Dar vezi ca unii dintre noi, chiar mai multi, nu se multumesc numai cu iubire. Ei vor si anumite lucruri, adica vor sa le aduca cate ceva de acasa. Se mai intampla uneori sa ne mai aduca cate ceva, dar eu vad ca nu se poate pentru toti cati sunt aici, nu-i asa? Chiar si eu sunt in aceasi situatie, am si eu nevoie de iubire parinteasca, invatare de-o scoala, ca eu nu am invatat nici o clasa macar si mai am nevoie sa mai stiu si Limba Engleza ca eu de vreo 9-10 ani lucrez la Computer.
Dar mai avem aici si utilizatori care beau si fac urat. Si asta nu-i prea frumos...
Am si eu o prietena pe care o cheama A.M. Este harnica peste tot unde este nevoie, se baga sa rezolve daca poate rezolva nu stiu ce. Eu sunt foarte multumit de ea.
Inchei aici articolul pentru Revista Centrului nostru de Recuperare si Reabilitare, “Asa e Viata”, dorindu-le tuturor salariatilor de aici putere si iubire sufleteasca ca sa aiba ce ne oferi noua utilizatorilor si multa sanatate si fericire! La Revedere.

Comments