povestiri‎ > ‎

Da” , sub lumina reflectoarelor

posted Jul 12, 2011, 3:38 AM by Reteaua Impreuna
Adrian & Teia, Beneficiari, CRRPH Comanesti, Bacau
Introducere de Lucas Mihaita, Director CRRPH Comanesti

- 2004-Nov-6 -
povestiri

Asistentele sunt extraordinar de bune si ne ajuta ori de cate ori cerem ajutorul lor, nu ne-am certat niciodata cu ingrijitoarele sau infirmierele, sunt multumit de felul de comportare al salariatilor, mancarea este buna, niciodata nu am facut pretentii ca nu-mi place ceva. Pot spune ca acest centru este a doua casa pentru noi, ajungeam mult mai rau daca nu ma internam la acest centru.

Doua destine, as putea zice, doua destine speciale in ceea ce priveste traumele care le-au marcat iremediabil, mutand doua existente din sfera normalitatii in doua scaune cu rotile. Doi oameni au luptat cu durerea si au invins, au invatat sa-si organizeze si sa-si traiasca viata, dezvoltand abilitati si disponibilitati sufletesti, altele decat cele obisnuite. El, Adrian Dinca, 29 de ani, paralizat in urma unui accident rutier, ea, Sin Filofteia, paralizata din copilarie in urma unui politraumatism.

In acest cuplu, atipicul este dat de faptul ca el reprezinta visul, actiunea, iar ea stabilitatea si consecventa. Fiind colegi, au avut posibilitatea si impul de a se cunoaste bine, atat in ipostaze fericite cat si nefericite; si asa a inflorit sentimental iubirii ce a fost impartasit.

Mergand la redactia “Surprize, Surprize” a TVR Bucuresti, Adrian a vrut ca cererea in casatorie sa se consume intr-un fel si intr-o ambianta speciala. Fiind contactat de redactia sus numita, ca director al institutiei, am fost bucuros sa pot realiza premizele si decorul acestui eveniment intr-o totala discretie, si rezultatul a fost emotionant: Teia a spus “Da” sub lumina reflectoarelor, in vazul unei intregi tari, ce a fost partasa la emotia si bucuria ei. Evenimentul are o dubla semnificatie: una de mandrie pentru ceilalti colegi ce fac parte din familia Centrului de reabilitare pentru persoane cu handicap Comanesti, si cealalta, ca s-au putut crea conditiile de acasa, in care doi oameni sa aiba siguranta de a-si jura credinta “pana cand moartea ii va desparti”, asa cum scrie pe albumul lor de fotografii facute la cununia religioasa.

Opinia noastra
Ma numesc Dinca Adrian si sunt din Saucesti, Bacau, si locuiesc impreuna cu Sin Filofteia la Centrul de recuperare si reabilitare a persoanei cu handicap din Comanesti, Bacau. Doresc sa va povestesc cum am ajuns aici, la acest centru. In anul 1995 terminasem stagiul militar, dupa care am cautat sa ma angajez undeva si am gasit la un restaurant pe Calea Romanului, din Bacau. intr-una din zile eram de serviciu noaptea, am luat-o pe prietena mea de acasa cu bicicleta si am plecat la barul unde lucram, dar nu am ajuns la bar pentru ca am fost izbiti de o masina. Eu am intrat in coma timp de 2 saptamani, nu am stiut nimic de mine, iar prietena mea a murit in drum spre spital.

Eu am avut o fractura de coloana ce a necesitat o interventie chirurgicala. Dupa doua luni de la accident m-am operat din cauza ca imi provocase si o insuficienta renala cronica si pana ce nu mi-am revenit cu rinichii nu a putut sa ma opereze. Am fost operat in Iasi. Dupa 3 luni de spitalizare mi-a dat drumul acasa; fiindu-mi foarte rau m-am internat la spital la Bacau, la chirurgie plastica unde am fost operat din nou.

Am inceput sa fac recuperare la Iasi si Techirghiol. Vazand ca nu imi mai revin la normal si din contra situatia se agrava, am decis sa ma retrag undeva unde pot sa fiu in siguranta si sa am ingrijire; astfel am gasit acest centru in cartea de telefon. Am dat telefon aici si mi s-a zis ce acte imi trebuie; timp de o luna a durat si in 1999, in luna iunie, mi sa aprobat dosarul pentru acest centru. La inceput mi-a fost foarte greu, nu cunosteam pe nimeni, dar am avut norocul ca toate salariatele imi veneau in ajutor, vedeau ca sunt speriat si imi spuneau ca o sa fie bine. Si asa a fost.

Avem niste asistente extraordinar de bune si ne ajuta ori de cate ori cerem ajutorul lor, nu ne-am certat niciodata cu ingrijitoarele sau infirmierele, sunt multumit de felul de comportare al salariatilor,
mancarea este buna, niciodata nu am facut pretentii ca nu-mi place ceva. Pot spune ca acest centru este a doua casa pentru noi, ajungeam mult mai rau daca nu ma internam la acest centru. De cand sunt aici, m-am realizat un pic, am cunoscut-o pe Teia, o fata cu care locuiesc la rezerva. Ea este tot imobilizata ca si mine intr-un scaun cu rotile, de la varsta de 2 ani. Mama ei a scapat-o cand era mica intr-un put si a avut fractura de coloana si niste coaste rupte. Inca de atunci mama ei a dat-o in grija statului, a fost la Craiova la un centru de plasament unde a invatat si scoala, dupa care a fost la scoala la Iasi unde a invatat croitorie si a fost in mai multe camine.

De 15 ani este aici la Comanesti, si parerea ei este ca nu ar pleca de aici niciodata, si ea a zis ca la nici un alt centru nu a gasit sprijin si ingrijire ca aici. Noi ne-am casatorit anul trecut, am facut o surpriza pentru ea: am scris la “Surprize Surprize” ca vreau sa o cer in casatorie si au venit aici de ne-au filmat si ne-au daruit cadou o biblioteca, masina de spalat si frigider.

Ne intelegem foarte bine, suntem multumiti ca suntem impreuna si pentru aceasta multumim si domnului director ca ne-a fost complice la acest eveniment de suprize, si ne-a inteles, si ne ajuta ori de cate ori avem nevoie.

Contact CRRPH Comanesti:
Tel / Fax +4 0234 374 322

Comments