dramaterapie

Dramaterapia (sau terapia prin teatru) se ocupa de aplicarea tehnicilor si proceselor specifice teatrului in terapia grupurilor de persoane cu nevoi speciale.
Drama-terapeutii lucreaza in spitale psihiatrice, penintenciare si scoli speciale, precum si in comunitate. Cu toate ca , in mod esential, drama-terapia este o activitate de grup, ea poate fi aplicata si in cazul persoanelor individuale.**

Folosirea teatrului de papusi in terapie este un mijloc de dezvoltare a exprimarii si a comunicarii cu copiii si adultii, in cazul in care exista dificultati in exprimarea verbala directa.
Teatrul de papusi este integrat, de obicei, in practica dramaterapiei si nu este considerata o practica terapeutica de sine statatoare.

** Profesie recunoscuta in Marea Britanie care se bucura de statutul de ‘titulatura protejata’ – aceasta titulatura nu poate fi folosita decat daca persoana in cauza este inregistrata la Consiliul Profesiilor din Sanatate

Prin amabilitatea Dr Sue Jennings, Rowan Romania


Psihodrama ca metoda de lucru cu grupuri de parinti si copii

posted Jul 11, 2011, 11:35 PM by Reteaua Impreuna   [ updated Jul 19, 2011, 12:26 AM by Fundatia de Sprijin Comunitar ]

Catalina Hetel, asistent social, Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie, Bucuresti
- 2008-Jun-12 -

In cadrul Centrului de Psihologie de Actiune si Psihoterapie, desfasuram doua proiecte numite `Taramul spontaneitatii` si `Cum e sa fii mama`, proiecte care au luat nastere din experienta noastra de lucru, lovindu-ne adesea de problemele psihologice neconstientizate aparute in cadrul relatiei dintre copil si parintele sau. De fapt, dincolo de teorii de multe ori, comunicarea adult-copil isi pierde spontaneitatea si ajunge doar un schimb de cereri, refuzuri, amenintari, conditii pe care acestia si le pun reciproc.


Copilul este de multe ori educat intr-o maniera lipsita de flexibilitate, pentru ca parintii nu stiu ce sa faca sau nu mai au energia necesara sa mai faca ceva. In cazul in care vorbim despre un copil cu nevoi speciale, care necesita mai multa atentie si sensibilitate, experienta arata ca adeseori in relatia parinte copil ne lovim de probleme cum ar fi nevoia de comunicare a membrilor familiei adesea marginalizati, nevoia de suport afectiv si de intelgere, nevoia de informatie, oboseala, anxietatea, deziluzia.

Problemele analizate sunt multe si complexe si de aceea am hotarat sa facem trei grupuri diferite: unul pentru copii, axat pe dezvoltarea unor deprinderi, pe cresterea imaginii de sine, pe stimularea creativitatii, unul pentru copiii insotiti de parinti, care are drept scop cunoasterea reciproca, comunicarea, dar si acceptarea si toleranta reciproca si al treilea pentru mame si pentru problemele psihologice inconstiente aparute in momentul in care femeia devine mama.

In grupurile de copii, s-a considerat mai eficienta `combinarea` grupului, in sensul aducerii la un loc a unor copii cu nevoi speciale si a unor copii fara deficiente. Acest gen de grup s-a dovedit a fi mai eficient pentru copiii cu nevoi speciale care invata sa se raporteze la ceilalti copii in mod firesc, dincolo de nevoile lor, ducand la cresterea increderii in sine si a imaginii de sine.

Grupul pentru mame a aparut datorita nevoii acestora de a fi sustinute si consiliate, mai ales atunci cand copilul are probleme de sanatate. Momentul in care o femeie devine mama este incarcat de sentimente, adesea contrare, trairi afective intense, amintiri ale evenimentelor din propria copilarie, indoieli si foarte multe intrebari.

Mamele sunt ingrijorate, speriate, tulburate de fiecare comportament sau reactie a copilului lor atunci cand simt ca ceva `nu e in regula`. Fie ca este vorba despre alimentatie, somn sau joc, despre limbaj sau plans, despre un copil care refuza, care nu comunica, despre diferite intamplari, situatii dificile prin care familia trece, mamele sunt primele care simt ca se intampla ceva cu copilul lor. Ele au nevoie de ajutor si imediat dupa nastere sau in primele luni de viata ale bebelusului si in urmatoarele perioade pe care cel mic le parcurge .

O multime de intrebari despre dezvoltarea lui fizica si psihologica, despre relatia mama-copil si despre ele-insele ca femei si ca mame framanta toata perioada in care copilul este mic. De asemenea sunt foarte importante comparatiile pe care tanara mama le face intre copilul ei si alti copii, intre copilul ei si ea insasi cand era mica, intre ea ca mama si propria ei mama sau alte femei. Atunci cand copilul nu este sanatos, multe dintre ele se simt depasite de situatie, incapabile sa faca fata, sa-si ingrijeasca bine copilul. .

Obiectivele luate in calcul in grupuri sunt:
Grupuri de copii: -acordarea atentiei, valorizare, cresterea increderii in fortele proprii, cresterea imaginii de sine
-aplecarea asupra anumitor probleme (agresivitate, retragere, lipsa de implicare, refuzul)
-stimularea creativitatii
-scaderea anxietatii

Grupurile pentru parinti (mame):
-exprimarea in cuvinte a propriilor temeri, deziluzii, dorinte, planuri, sperante legate de ce inseamna a fi mama, cum iti simti copilul sau cum il percepi
-amintirea propriilor trairi si nevoi din copilarie
-apropierea de starea bebelusului si a copilului mic, si invatarea intelegerii si sensului reactiilor lui
-renuntarea la idei preconcepute in privinta cresterii si evolutiei copiilor, la tiparele folosite in educatie
-descoperirea de noi modalitati de comunicare si relationare cu propriul copil si cu ceilalti membrii ai familiei

Grupuri de parinti si copii:
-identificarea problemelor si barierelor de comunicare prin autocunoastere si prin cunoastere reciproca
-dezvoltarea unor strategii de comunicare si relationare intre parinte si copil, optimizarea relatiei parinte copil
-imbunatatirea abilitatilor de comunicare atat pentru parinti cat si pentru copii
-dezvoltarea unor deprinderi sociale (comunicare, relationare) atat pentru parinti cat si pentru copii
-constientizarea de catre parinti a pericolului neglijarii nevoilor reale ale copilului si a beneficiilor petrecerii timpului impreuna cu copilul
-relaxare, detensionarea relatiei parinte copil
Metoda de lucru in grup este psihodrama, inventata de catre Jacob Levi Moreno, pornind de la teatru si de efectul catartic al acestuia. .

Grupul presupune un loc stabil si sigur in care cei implicati se pot intalni, pot sa impartaseasca experientele, pot intelege ce li se intampla, pot vorbi despre ei si intre ei. Regizorul terapeut, conducatorul grupului, creaza conditiile `jucarii` unor situatii de viata, iar cu ajutorul metodelor specifice ale psihodramei (jocul de rol, corporalitatea, punerea in act, etc.) participantii la grup, pot exprima liber ce gandesc si ce simt, pot vorbi despre despre ei insisi. .

Prezenta grupului sprijina atat prin crearea starii de spontaneitate, libertate, `a fi cu celalalt` cat si prin impartasirea unor experiente similare. Se evita aprecierile de tip bine sau rau, iar regizorul adopta fata de grup o atitudine activa care stimuleaza pe fiecare membru sa se exprime in siguranta. .

O sedinta de psihodrama este compusa din mai multe activitati si etape.

Contact:
Mobil: 0723 248 727 Email: catalinahetel@yahoo.com

Teatrul ca metoda de implicare in comunitate (II)

posted Jul 11, 2011, 11:34 PM by Reteaua Impreuna

Adrian Secal, Coordonator proiect
- 2008-Jun-2 -
dramaterapie

`Spect-actori pentru non-discriminare`

Spect-actori pentru non-discriminare este titlul proiectului desfasurat de catre Fundatia Chance for Life, finantat de catre Fundatia Vodafone, proiect la care Asociatia Kolping Bacau a fost partenera in perioada noiembrie 2006 - iulie 2007.

Proiectul a avut ca scop dezvoltarea unei retele de organizatii neguvernamentale si teatre din 15 orase din Romania, care sa foloseasca teatrul-social ca metoda de lucru in beneficiul membrilor comunitatilor in care actioneaza.



Tema aleasa de catre reprezentantii Kolping a fost migratia, regiunea Moldovei fiind cunoscuta ca fiind o regiune cu un grad mare de emigrare a populatiei. De asemenea, acest fenomen face parte din principalele probleme pe care Asociatia Kolping le are in vedere.

Prima luna a proiectului din Bacau a fost perioada in care s-a stabilit scenariul piesei de teatru si s-a format trupa de actori care sa promoveze aceasta forma de implicare sociala. Au urmat apoi cateva reprezentatii in fata tinerilor voluntari Kolping, respectiv a persoanelor adulte (voluntari si angajati Kolping) din asociatie, reprezentatii in care au ajutat la rezolvarea problemelor care au aparut si i-au ajutat pe actori sa se familiarizeze cu teatrul social.

In lunile care au urmat, au avut loc mai multe reprezentatii la licee din Bacau (Colegiul National V. Alecsandri, Colegiul Economic I. Ghica, Liceul Letea, etc. ), pentru alte organizatii de tineret (Actiunea Catolica Bacau, `Scout` ) precum si in cateva localitati rurale, in care exista voluntari Kolping, cum ar fi satele Cleja, Faraoani si Buda. La aceste reprezentatii au participat atat copii si tineri, cat si parinti, profesori, preoti sau alte persoane consacrate, implicandu-se in gasirea de solutii la problema tratata in piesa.

Un impact imediat al reprezentatiilor a fost dorinta de a se alatura echipei manifestata de tineri dornici de a se implica in proiect, iar in localitatile mai indepartate, tinerii voluntari au cerut sprijin pentru a-si forma singuri trupe de teatru social pentru a se implica in comunitate si a atrage atentia asupra problemelor care exista.

In timpul Zilei Diecezane a Tineretului Catolic din Moldova, desfasurata in Iugani, in perioada 5-6 mai 2007, Asociatia Kolping a sustinut un atelier de initiere in teatru social pentru tinerii participanti, reprezentanti ai diferitelor organizatii catolice din Moldova precum si pentru tineri reprezentanti ai scolilor catolice.

In perioada, 25 iunie- 1 iulie a avut loc la Sulina `Tabara de teatru social`, etapa finala a proiectului, cand trupele de teatru social din cele 15 orase s-au intalnit pentru un schimb de experienta privind problemele abordate de fiecare grup in parte, realizarile si dificultatile intampinate in cadrul proiectului.

Incepand cu luna iunie 2007, Kolping Bacau a contractat o finantare de la Primaria Municipiului Bacau pentru ramura tineret proiect ce are in vedere promovarea teatrului social in Bacau. Activitatile finantate prin acest proiect se refera la: crearea echipei de teatru social prin dezvoltarea abilitatilor tinerilor de a interpreta un rol si a intelege rolul teatrului social in dezvoltarea comunitatii si reprezentatiile adresate diferitelor grupuri de tineri si copii si membrilor diferitelor institutii.

Scopul acestui proiect este de a atrage atentia asupra migratiei si a efectelor acestui fenomen pe termen lung atat asupra integritatii familiei, cat si asupra dezoltarii copiilor, afective, educationale si a relatiilor sociale.

Avand ca tematica problematica migratiei si efectele acesteia asupra familiei contemporane, mesajul transmis, atat parintilor, cat si copiilor, prin interventiile spect actorilor a fost ca`...nu intotdeauna plecarea in strainatate a unuia sau a ambilor parinti rezolva problemele familiei, ci mai mult le adanceste; caci, dincolo de nevoile financiare, mai importanta este nevoia de afectivitate pe care o resimt copiii lasati in urma.` ( P.A, tanar spect-actor in ziua de 23.09.2007).

T/F: 0234 588 830

Email: officemoldova@kolping.ro

Teatrul ca metoda de implicare in comunitate

posted Jul 11, 2011, 11:32 PM by Reteaua Impreuna

Adrian Secal
- 2007-Dec-13 -
dramaterapie

Schimbarea atitudinii prin teatru este o metoda care ne poate ajuta in lucrul nostru in diverse sfere sociale.

Coordonator proiect , Asociatia Kolping, Bacau

Inca din cele mai vechi timpuri, teatrul este privit ca un raspuns la problemele de zi cu zi ale oamenilor, de satira la adresa guvernantilor, a deciziilor luate, a politicii, etc. Astfel, prin teatru autorii si artistii ( profesionisti sau amatori) isi manifestau in public nemultumirile lor privind mersul societatii in care traiesc, asupra mentalitatilor predominante, realizand astfel un proces de implicare in comunitate.



Totusi teatrul prin natura sa nu promoveaza o implicarea activa a persoanelor in comunitate, in luarea deciziilor, in a produce schimbare, ci doar arata care sunt problemele, mai importante sau mai putin importante, lasand responsabilitatea rezolvarii acestora altora. Astfel, desi spectatorii sunt informati, constientizati privitor la problemele, neregulile cu care se confrunta comunitatea in care traiesc, ei iau aceste informatii primite ca atare, fara a actiona in vreun fel pentru a remedia, pentru a gasi solutii.

Noile metode de teatru

Augusto Boal este unul dintre dramaturgii care au inteles impactul pe care teatrul il poate avea in schimbarea sociala, in motivarea oamenilor de a se implica, in schimbarea de atitudini si mentalitati a indivizilor, a comunitatilor. El a inceput sa exploreze posibilitatea de a transforma simplii spectatori ai pieselor lui in persoane implicate, chiar actori in piesele de teatru, pentru a deveni ulterior persoane implicate si in comunitate.

Interesul lui Augusto Boal de a transforma spectatorii de teatru in spect-actori s-a materializat prin crearea de noi tipuri de teatru: teatru forum, teatru invizibil, teatru imagine, teatru ziar, teatru legislativ si teatrul opresatilor ( social).

Teatrul forum face referire la tipul de teatru in care spectatorii au oportunitatea de a se implica activ in desfasurarea piesei de teatru, creand schimbarea pe care acestia o doresc intr-o anumita situatie. Temele atinse in timpul reprezentatiilor de teatru forum se refera la situatii de opresiune, discriminare, etc. A luat nastere in timpul unei perioade de practica a lui Augusto Boal in China, perioada in care acesta incerca sa aplice dramaturgia simultana. Intr-una dintre reprezentatii, un spect-actor (o femeie) nu a fost multumita de prestatia actorului caruia i-a dat indicatii, enervandu-se asa tare incat s-a dus pe scena si i-a luat locul.

Scopul teatrului forum este de a incuraja audienta sa ia atitudine vis-a-vis de situatia de opresiune prin interventia in desfasurarea piesei de teatru. Teatrul forum este compus din doua parti. Prima parte este reprezentatia in sine a piesei de teatru dupa un scenariu in care este descrisa o situatie de opresiune. In a doua parte se reia piesa de teatru, dar dand posibilitatea audientei de a se transforma in spect-actori prin interventiile in piesa. Astfel, in orice moment un spectator poate spune `stop` si urca pe scena si inlocuieste un actor schimband atitudinea pe care personajul respectiv o are fata de situatie. In acest timp opresatorul incearca sa mentina starea de opresiune initiala.

Daca acel spect-actor nu realizeaza o schimbare realista, audienta are posibilitatea de a interveni si de a `sanctiona` interventia. Daca dupa un anumit timp spect-actorul nu poate schimba situatia de opresiune, actorul care a fost inlocuit isi reia pozitia si atitudinea in piesa. Se continua astfel pana cand piesa ajunge la final, identificandu-se un numar de posibile interventii, atitudini care sa duca la diminuarea efectelor opresiunii.

Teatrul invizibil este o forma de teatru ce se joaca in comunitate, fara ca ceilalti sa stie ca de fapt este o piesa. Are un subiect precis, de exemplu sexismul, rasisimul, discriminarea de orice tip, violenta, etc. Scopul este de a crea o dezbatere intre membrii comunitatii privind problematica atinsa de tema piesei.

Teatrul imagine sau teatrul statuie este o forma de teatru care promoveaza ideea ca reprezentarea vizuala a unei anumite situatii negative (discriminare, violenta, emotii, etc.) este mai bine realizata decat prin cuvinte, prin discurs, prin replici verbale. Scopul este de a crea o reprezentare vizuala a unei anumite situatii negative apoi, prin diferite interventii, situatia sa devina cel putin neutra daca nu chiar pozitiva, fara ca imaginea initiala sa aiba de suferit. Exista mai multe posibilitati de a utiliza aceasta forma de teatru. Una dintre posibilitati este ca doi actori sa formeze o imagine despre o scena de violenta, iar spectatorii sa fie incurajati sa isi gaseasca o anumita pozitie si atitudine a trupului astfel incat situatia initiala sa isi reduca din violenta.

O alta forma de teatru statuie este ca un numar de persoane sa isi aleaga o anumita pozitie, atitudine pe care sa o mentina in timp ce alte persoane incearca sa creeze cu statuile o imagine care sa transmita un anume mesaj.

Teatrul ziar se refera la crearea unei piese dupa un articol dintr-un ziar sau dupa orice alt material scris, proces ce se realizeaza in 11 pasi. Scopul este de a da posibilitatea audientei de a se implica in crearea piesei de teatru.

Teatrul legislativ este o forma de exprimare a opiniei fata de un proiect legislativ de catre membrii comunitatii. Ideea si metoda de desfasurare este identica cu a teatrului forum. Scopul este de a afla impactul asupra comunitatii a anumitor legi, de a primi un feed back referitor la acestea si de a da posibilitatea membrilor comunitatii de a face schimbari, ori chiar de a crea alte legi noi.

Teatrul social (teatrul oprimatilor) este foarte asemanator si se desfasoara dupa aceleasi principii ca si teatrul forum. Diferenta dintre aceste doua tipuri de teatru este in modalitatea de desfasurare.

Teatrul social se desfasoara in trei parti: - prima parte consta in reprezentarea efectiva a piesei; - a doua parte este momentul in care jokerul deschide o dezbatere cu auditoriul cu privire la caracterul personajelor implicate in piesa, facilitand incadrarea acestora in anumite categorii (personaje neutre, opresate sau opresatori) si se explica regulile teatrului social; - ultima parte este reprezentata de re-jucarea piesei, moment in care spectatorii au posibilitatea de a interveni in piesa. Singurul personaj care nu poate fi schimbat in piesa este opresatorul, acesta fiind imaginea starii de opresiune care exista in comunitate.

Diferenta fata de teatrul forum este ca, daca un spect-actor gaseste o posibilitate reala de schimbare a atitudinii unuia dintre personaje, actorul care interpreteaza rolul acelui personaj preia atitudinea indicata si o mentine pe tot parcursul piesei, pana la final sau pana in momentul in care este din nou inlocuit de catre alt spect-actor.

Schimbarea atitudinii prin teatru O importanta majora in procesul de participare a membrilor comunitatii in procesul de dezvoltare comunitara o reprezinta atitudinea, mai exact apatia (inactiunea). Dintre motivatiile acestei atitudini de apatie reamintim: lipsa increderii ca pot schimba ceva, `eu` nu am nici o influenta in procesul decizional, nu ma afecteaza si nu ma avantajeaza. Prin diferitele tipuri de teatru promovate, Augusto Boal constientizeaza membrii comunitatii asupra importantei pe care o au in comunitate, motivandu-i astfel sa isi schimbe atitudinea in ceea ce priveste implicarea in comunitate. Prin teatrul promovat de catre el, transmite acel mesaj catre spectator prin care spune ca si tu esti responsabil pentru problemele comunitatii, si pe tine te influenteaza deciziile luate de catre altii. Oricare dintre tipurile de teatru prezentate mai sus pot fi utilizate in comunitatile in care gradul de participare al membrilor comunitatii este mic, pentru a arata ca orice actiune a fiecaruia, fiecare luare de atitudine este importanta si poate influenta dezvoltarea comunitatii, iar in comunitatile in care gradul de participare este relativ mare, aceste forme de teatru pot fi folosite ca metode alternative de a atrage atentia membrilor comunitatii asupra anumitor probleme existente in comunitate dar carora nu li se acorda o importanta suficienta. Un exemplu concret poate fi urmatorul: intr-una dintre comunitati violenta domestica este tolerata, iar persoanele care au puterea de a interveni (membri ai familiei, prieteni, rude, autoritati, etc.) nu intervin pentru ca nu este treaba lor. Facilitatorul comunitar observa aceasta atitudine comuna si ajuta la crearea unui scenariu care sa reprezinte o scena de violenta si faciliteaza desfasurarea acestei piese prin una dintre diferitele forme de teatru prezentate anterior. Astfel, oamenii nu sunt doar informati despre existenta acestui fenomen in comunitatea lor, dar afla si cum se pot implica pentru a schimba aceasta situatie, sunt incurajati sa se implice si realizeaza care sunt consecintele neimplicarii lor, atat asupra persoanelor direct implicate ( sotie, copii, etc.) cat si asupra altor membrii ai comunitatii sau a comunitatii in sine. Rolul jokerului aici este foarte important, pentru ca trebuie sa nu fie influentat de ideile proprii, trebuie sa incurajeze implicarea persoanelor si mai ales sa atraga atentia asupra neutilizarii violentei si sa mentina o atmosfera mai putin tensionata, pentru a nu declansa conflicte deschise intre diferitele tabere de opinie.

T/F: 0234 588 830 Email: officemoldova@kolping.ro

Cenusareasa de dincolo de linie

posted Jul 11, 2011, 11:30 PM by Reteaua Impreuna

Marcela Andrei
- 2007-Dec-11 -
dramaterapie

Tehnici de stimulare prin teatru care ajuta copii cu dizabilitati si bolnavi de SIDA sa isi depaseasca probleme de dezvoltare.

Actor

Teatrul Ion Creanga, Bucuresti

Etapa care a urmat a reprezentat o evolutie clara pentru acesti tineri. I-am dus la spectacolul Cenusareasa, spectacol muzical din repertoriul Teatrului Ion Creanga pe care l-au urmarit cu sufletul la gura. Erau incremeniti. Au inteles tot. Probabil pentru prima data in viata lor au inteles ceva de la cap la coada. Le era familiar. Au inteles acum ce inseamna teatru. Revelatia se citea pe fata lor. Dupa terminarea spectacolului, dupa ce a plecat publicul, i-am urcat pe scena. Au incercat sa descopere de pe scena, scaunele pe care au stat in sala. Au fost foarte fericiti. Subliniez ca aceasta etapa reprezinta un salt calitativ in evolutia lor.



Pentru urmatoarea etapa de lucru am facut rost de un CD cu muzica din spectacolul pe care l-au vazut la teatru. Am fost la ei `acasa` si am ascultat CD-ul impreuna. Au reactionat extraordinar. Au recunoscut melodiile si mai apoi personajele care cantau aceste melodii. In acea sedinta m-au rugat sa pregatim un fel de spectacol si am hotarat sa o facem. Cu ocazia sfarsitului de an scolar, am pregatit un fel de serbare-spectacol.

La sedintele urmatoare am ales cate o melodie pentru fiecare personaj si am discutat `distributia`. De comun acord, am hotarat cine ce rol va interpreta, iar pentru melodii am hotarat ca vor face play-back pe muzica deja existenta de la teatru. Deoarece textele pe care le foloseau in exercitiile de improvizatie erau mereu altele, am decis ca pentru serbarea scolara sa intru si eu in spectacol ca povestitor, prezentator al povestii, pentru a putea controla direct spectacolul- serbare si a evita eventualele situatii neplacute pricinuite de emotii.

Serbarea a avut loc la sala studio. Au asistat in public ceilalti copiii de la centrul de plasament si personalul centrului. Aceasta este o alta treapta in evolutia lor. S-au pregatit pentru eveniment, s-au ajutat intre ei cu lucruri simple, s-au incurajat reciproc. Totul a decurs foarte bine. Faptul ca au fost aplaudati multa vreme, faptul ca au primit flori, diplome, ca au fost felicitati a contat enorm pentru ei.

Dupa serbare, la mica petrecere organizata au avut un comportament deosebit pentru ei. Autocontrolul se observa in mersul lor, in felul in care priveau si vorbeau. Se simteau importanti, iubiti, apreciati. In incheiere pot sa spun ca nu a fost in intentia mea de a face o reprezentatie teatrala cu acesti copii. A fost dorinta lor si am considerat ca nu poate face rau.

Pe parcursul acestei activitati, personal am remarcat ca au disparut in totalitate momentele de criza in timpul sedintelor si mi s-a comunicat ca s-au rarit evident in perioadele in care nu lucrau cu mine. Pasi uriasi s-au facut in dezvoltarea atentiei, memoriei, respectului de sine, autocontrolului, comunicarii, relationarii etc.

Am avut obiective multe. Majoritatea au fost atinse. Un rol important a avut modul in care am facut distributia. Cenusareasa personajul principal din poveste, am incredintat-o lui V, cea care necesita atentie din partea interlocutorului pentru a se deschide. Intuitia mea a functionat. Mai ales ca pe aceasta persoana o foloseam si ca translator pentru a intelege ce vorbesc ceilalti. S-a deschis si a fost cooperanta. Z a primit zana si a fost mandra ca acest personaj care poate face orice este al ei. O, fata cea mai dificila a primit mama. Din acel moment a fost foarte activa si i-a ajutat pe toti sa isi faca treaba, fara nici un fel de intentie agresiva. S-a chinuit sa vorbeasca cat de cat corect. Personal sunt foarte multumita de evolutia ei.

H si M, cele doua fete rele s-au bucurat si isi schimbau mereu rolurile intre ele. Baiatul cu timiditate exagerata a fost printul. Rolul a avut un efect nebanuit asupra lui, mai ales ca toate fetele il admirau si il laudau tot timpul. Ceilalti baieti au interpretat soriceii. Relatiile dintre beneficiari s-au imbunatatit vizibil, iar comunicarea- aproape normala. Personal i-am laudat permanent pentru orice lucru cat de mic. De fiecare data infloreau si li se lumina fata de bucurie.

Publicul vine la teatru ca prin arta actorului sa intre intr-o lume imaginara, dar acesti tineri cu risc de excluziune sociala, izolati si bolnavi, prin arta actorului, se straduiesc sa se apropie de lumea reala, la care nu au avut acces pana acum. `Cenusareasa de dincolo de linie`, le da o mana de ajutor pentru ca intr-o zi, sa astepte culoarea verde la semafor, sa treaca strada, sa intre intr-un magazin si sa spuna: `- Buna dimineata, va rog frumos o paine si un litru de lapte!`...cine stie?



Contact Fundatia Chance for Life:

T:021 413 37 90

Email:office@chanceforlife.ro

Dramaterapie pentru toti!

posted Jul 11, 2011, 11:29 PM by Reteaua Impreuna

Mihai Razus
Actor si presedinte
“Art Free Zone“, Bucuresti

- 2006-Nov-9 -
dramaterapie

Ma numesc Mihai Razus si sunt actor. Pana in anul 2000 am crezut ca Actoria si Arta nu slujesc decat relaxarii individului sau declansarii constiintei spectatorului. Ma bucur sa vad ca aceasta arta trece dincolo de aceste granite.


Ma numesc Mihai Razus si sunt actor. Pana in anul 2000 am crezut ca Actoria si Arta nu slujesc decat relaxarii individului, declansarii constiintei spectatorului. Directorul Centrului de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap mintal (CRRPH) al sectorului 2, dr. E. Botnariu m-a vazut “la lucru” intr-un moment de pantomima si mi-a propus sa vin pe la Centru, sa vad cum s-ar adapta tinerii asistati de acolo. M-am dus la CRRPH si, fara multe introduceri, am inceput sa lucrez cu 15 asistati cu retard mintal. A fost “dragoste la prima vedere” si, de atunci, am inceput sa lucrez chiar cate 3 sedinte pe saptamana.

Acum pot sa va unesc toate informatiile pe care le-am insirat in aceasta introducere, spunandu-va ca de 2 ani de zile lucrez in paralel cu doua grupuri tinta:

• Cel din CRRPH, cu asistatii cu retard, cu varste biologice intre 25-35 ani si mentale, 7-14/15 ani- cu care am incercat un program de art-terapie prin pantomima. • Cel din sistemul de invatamant “normal” liceeni si studenti in anul I - cu care fac un program de Educare prin Arta.

Primul pas a fost sa incep sa-i familiarizez pe toti cu elementele cele mai simple, ca de exemplu sa ia un pahar de pe masa sau sa manance “in mima”. Liceenii asimilau ca pe ceva normal, cotidian si executau miscarile cu prudenta, ba uneori chiar cu un soi de jena.

Asistatii insa, erau bucurosi ca pot ridica un pahar fara sa-l aiba in mana (fiindca il mimau n-am sa mai repet!) si au asimilat gestul cu urarea “Noroc!” si de atunci de fiecare data cand ridicam paharul, vine si nelipsitul “Noroc!”. Trebuie sa mai cunoasteti faptul ca, unii dintre asistati au si un anumit fel stangaci de a se comporta cu obiectele reale (unii au chiar dizabilitati locomotorii), si atunci, faptul ca in pantomima se pot corela bine cu obiectele imaginare, le-a produs o mare bucurie.

Apoi am realizat incetul cu incetul succesiuni de actiuni (ex: spalat pe maini, apoi pe dinti, dezbracat pentru dus, faceam dus, etc) si ne-am concentrat pe memorarea acestor succesiuni. Pe tot parcursul actiunilor am incercat sa le gasesc emotionarii acestuia si, in cel mai bun caz, crearii publicului spectator un cadru, in care sa reflecteze asupra problemelor umane.

Intamplarea a facut ca in anul mai sus mentionat, sa fiu invitat in Franta, la Bussang, la “Rencontres de Jeunesses Theatrales”, un festival si workshop pentru tineri amatori si profesionisti, preocupati de teatru. Acolo am cunoscut un regizor francez care cate un gest iesit din comun, care sa ii distreze. De exemplu , “ma faceam” ca-mi scapa sapunul pe jos in timpul dusului si il cautam. Tinerii asistati mai uitau succesiunea sau unele actiuni, dar pe cea hazlie nu o uitau niciodata! Asa am ajuns incet sa le descopar simtul umorului.

De aici, pana la momentul in care au inceput sa inventeze si sa se joace, nu a mai fost decat un pas. Atentie: un pas in CRRPH se face foarte incet si cu multa munca. Intre timp, liceenii avansau destul de rapid, dar nu erau constanti in lucru. La un moment dat, dupa cateva luni de lucru, i-am invitat pe liceeni la CRRPH. Asistatii sunt institutionalizati permanent, asa ca ne-am intalnit sa lucram…impreuna. (à propos de initiativa dvs IMPREUNA).

Cel mai interesant a fost cand am pus fata in fata cele doua grupuri tinta. In afara de observatiile mele strict profesionale, m-am bucurat enorm ca au fost macar doi liceeni, din 11, care si-au dorit sa mai revina sa mai lucreze cu asistatii. Daca as fi avut timp, probabil ca as fi atras chiar mai multi liceeni. Am sa trec acum la rezultate:

• Cu grupul de liceeni am construit intr-un an de zile un spectacol denumit “CLASA”, in care lucra cu tineri din centrele de reeducare pentru minori, cu tineri cu diferite dizabilitati si cu tineri din diverse centre de plasament! Am stat atunci foarte mult de vorba cu acel regizor, care mi-a dezvaluit o alta latura a artei: Art-terapia! In urmatorul an am participat din nou la acelasi workshop si am reintalnit echipa franceza. Din nou cel mai emotionant spectacol prezentat in mini festivalul de la Bussang a fost cel al tinerilor institutionalizati francezi.

Tot Providenta a facut, ca in 2002, sa ajung sa cunosc cateva centre din Danemarca ce se ocupau cu art-terapia pentru tineri, in special. Incetul cu incetul, am inceput sa cred ca se pot face si la noi in tara lucruri deosebite in acest domeniu.Pentru aceia dintre dumneavoastra, care nu sunteti familiarizati cu Pantomima, acest gen de teatru nu foloseste cuvantul si se afla la granita dintre dans si teatru. Este un limbaj simplu de comunicare, prin gesturi sugestive, mimica fetei si expresie corporala in care nu se folosesc obiecte reale, ele fiind mimate. Poate ati jucat vreodata Mima, mai tineti minte, cand trebuie sa mimezi in timpul cel mai scurt un cuvant?

In anul 2003, l-am cunoscut pe directorul Centrului impreuna am facut scenariul si ei interpreteaza.

• Cu asistatii de la CRRPH, am ajuns la improvizatii si momente pline de umor, care ii ajutaprin exercitii de imaginatie sa ajunga acolo unde, in viata de zi cu zi, nu stim daca vor avea vreo sansa sa patrunda. Am reusit sa memoram impreuna mici scenete si, ceea ce este mai important, i-am considerat ca pe niste nonpersoane mature. Am jucat chiar aceste mici scenete in cadrul unui seminar de Art-terapie la Clubul “La Scena”, unde in seara respective asistatii au avut mai mult succes decat liceenii, si fiti siguri ca nu din compasiunea publicului, ci pentru ca au fost mai buni.

Din pacate pentru cititori, metoda mea este una foarte practica, corporala si mi-e greu sa astern pe hartie ceea ce exprim cu corpul. Pot sa va asigur ca foarte multe categorii de dizabilitati se pot antrena prin aceasta metoda si ca ar fi mult mai multe de vazut.

In final, am sa ma laud: anul trecut am condus un work-shop in Canada, la Ottawa, unde s-a tinut cel mai mare congres de Educare prin Arta (are loc la 4 ani pe alt continent) si trebuie sa ma credeti ca printre cei 400-500 de participanti, nu v-am facut de ras.

La final am sa va rog doua lucruri: aveti incredere in metodele proprii, fiti buni cu cei din jur, si scrieti-mi!

Contact “Art Free Zone”: email: artfreezone@yahoo.com

1-5 of 5

Comments