dans si miscare‎ > ‎

Terapie prin miscare si dans

posted Jul 11, 2011, 11:23 PM by Reteaua Impreuna
Cristina Muntean
Psiho-pedagog
Asociatia “Casa Faenza”, Timisoara

- 2007-Jan-19 -
dans si miscare

Miscarea este o modalitate universala de comunicare si o parghie a dezvoltarii, incepand de la nivelul senzorio-motor, pana la cel relational. Articolul pune in evidenta importanta utilizarii miscarii si dansului in terapia copiilor cu C.E.S. si dezvaluie detalii legate de utilizarea oglinzii in cadrul acestei terapii.


Miscarea este o modalitate universala de comunicare. Toti copiii se misca intr-un fel sau altul, iar cei cu cerinte educationale speciale nu fac exceptie. Unii copii cu dizabilitati nu au un limbaj verbal adecvat dezvoltat, dar detin un adevarat limbaj al miscarilor; astfel, comunicarea non-verbala este un mod eficient de contact. Putine experiente angreneaza atat de bine persoana, in totalitatea ei, precum o face dansul: corpul, emotiile si intelectul.

Miscarea impreuna cu altii, in acelasi ritm, de obicei, ajuta la formarea relatiilor. Datorita comunicarii prin miscare, copilul devine mai constient de propria persoana si mult mai capabil de a interactiona cu ceilalti. Prin tehnicile folosite, terapeutul lucreaza pe dezvoltarea increderii si a relatiilor.

Leventhal (1981) sustine ca terapia prin miscare si dans pentru un copil cu c.e.s. incepe cu dezvoltarea senzorio-motorie si perceptuala, si integrarea acestor informatii, si abia apoi se continua cu formarea schemei corporale si dezvoltarea conceptului de Sine.

Schema corporala este unul din conceptele fundamentale in dezvoltarea umana. Schilder (1950) defineste schema corporala ca fiind o imagine tridimensionala a propriului nostru corp pe care ne-o formam in minte, felul in care ne percepem corpul. Fara schema corporala, structurile psihice necesare reprezentarii simbolice a altor lucruri nu se pot forma, atata timp cat ele depind de achizitiile anterioare.

Schilder (1950) sublineaza corelatia dintre miscare si schema corporala. El sustine ca miscarea conduce la o mai buna orientare in raport cu propriul nostru corp. Nu stim prea multe despre corpul nostru daca nu il miscam, iar miscarea este un factor unificator intre diferitele parti ale corpului.

Multi specialisti sunt de acord cu Schilder, ca prin miscare venim in contact cu lumea inconjuratoare si cu obiectele, si ca doar prin miscare si noi contacte cu mediul, cunostintele despre propriul nostru corp vor creste. Chace scrie ca terapia prin dans, prin folosirea unei forme primare de comunicare, ofera individului un mod de relationare cu mediul si cu ceilalti atunci cand el este limitat de un handicap.

Cu cat schema corporala este mai bine conturata, cu atat mai clara este si diferentierea de mediu si de ceilalti. Aceasta diferentiere este necesara pentru dezvoltarea unor relatii. De aceea, miscarea si schema corporala sunt doua preocupari majore pentru terapeuti.

Un principiu de baza este sinteza aspectelor fizice si relationale ale miscarii. Nu are importanta care abilitati fizice sunt centrale, ci primordial este punerea accentului pe dezvoltarea relatiilor intre oameni. Schimbarile comportamentale au loc prin, si sunt sustinute de relationarea interpersonala cu copiii prin miscare. Schimbarile semnificative care au loc la nivelul miscarii pot afecta functionarea globala. De aceea, prin extinderea repertoriului de miscare al unui copil, ii furnizam mai multe posibilitati de dezvoltare a achizitiilor ce-i permit sa inteleaga si sa faca fata mediului. ~n aceasta munca, important este procesul in sine si nu produsul lui.

O importanta majora o are constientizarea eu-lui corporal pentru organizarea impulsurilor si internalizarea controlului. Copiii trebuie sa- si inteleaga propriile corpuri si capacitatea lor de miscare inainte de a putea face fata cerintelor exterioare ale mediului.

Folosirea oglinzii este o metoda de reflectare (insa nu si de imitare a miscarilor celorlalti) ce furnizeaza un mod de intelegere a experientelor unui copil, la nivel corporal. Aceasta metoda nu ofera doar informatii importante despre copil, altfel nedescoperite, ci, de asemenea, transmite copilului mesajul ca este vazut si acceptat asa cum este.

Aceasta acceptare, de cele mai multe ori, muta atentia copilului de la stimuli interni la cei din mediu, care mai apoi va duce la cresterea interactiunilor. Terapeutul nu trebuie sa fie pus in fata oglinzii atunci cand nu detine controlul comportamentului sau, sau cand actiunea nu ofera posibilitatea pentru o schimbare pozitiva. Pe masura ce adultul cunoaste copiii, acesta va fi capabil sa detecteze inceputul starii de agitatie si poate structura sedinta in asa fel incat sa evite pierderea controlului.

Oglinda poate fi folosita in contextul grupului, de exemplu atunci cand terapeutul alege un anumit cantec, activitate sau un anumit sprijin care reflecta energia si dinamica grupului.

Specialistul incearca intotdeauna sa realizeze o atmosfera consistenta si plina de acceptare, in timpul sedintelor de terapie prin miscare si dans. Deseori, acest proces este unul lent ce se desfasoara în conditiile impuse de copil. Odata cu reflectarea in oglinda vor avea loc si contactul vizual, atingerea, vocalizarea, actiuni ritmice, muzica, diferite modalitati de sprijin si o varietate de activitati senzorio-motorii; toate acestea contribuind la construirea unei relationari si, de asemenea, la schema corporala. Terapia prin miscare si dans la copiii cu nevoi speciale implica constientizarea senzoriala, constientizarea partilor corpului, dinamica miscarii, si, eventual, miscari mai expresive. Contact “Casa Faenza”: Tel +4 0256 487 002

Comments