arta plastica‎ > ‎

Albinutele de la Perieni

posted Jul 5, 2011, 2:20 AM by Fundatia de Sprijin Comunitar   [ updated Jul 19, 2011, 1:44 AM ]
Cristina Radulescu, psiholog, Fundatia RTC, Bucuresti
- 2008-Jun-13 -


Un concurs de pictura pentru copiii din mediul rural este o initiativa laudabila mai ales in contextul in care activitatile educative extra-scolare sunt destul de reduse ca numar in aceste zone. Rezultatele sunt diverse: punerea in valoare a creativitatii si talentului artistic, precum si un aspect socio-educational, ce vizeaza oferirea unor noi perspective de viitor, interactiunea cu mediul urban si posibilitatile de dezvoltare educationala. Fundatia R.T.C. a facut posibil un astfel de proiect, devenit visul multor copiii cu talent din zona rurala Perieni. In continuare doresc sa va transmit gandurile mele legat de aceasta activitate de implicare in social.

In data de 05 iunie 2007 am ajuns in Barlad, pentru prima oara, impreuna cu albinutele. Ziua a fost insorita, calda, placuta, perfecta pentru o plimbare in oras si punerea la punct a ultimelor detalii legate de prima noastra intalnire cu copiii din Perieni.

 Seara am ascutit creioane, am pregatit blocurile de desen, am pus pe hartie o schema a programului pentru a doua zi: aducerea copiilor din Perieni in Barlad, plimbare in Gradina Zoologica, atelier de desen cu tema `Cerul, Pamantul si Suprafata Pamantului` organizat in Gradina Publica din Barlad, discutarea temei pentru concursul de pictura: `Bucuria`. Dupa toate acestea ne-am culcat relativ devreme, cu emotii la ziua ce venea.

 Duminica dimineata .... vreme urata. Cu ghiozdanele pregatite, ca niste albinute, am plecat la drum conform planului, cu speranta ca ploaia nu ne va impiedica desfasurarea activitatii in aer liber. Speram ca vremea se va indrepta. Pe langa temerile legate de vreme, mai purtam in suflet o emotie mai mare ca toate altele: momentul intalnirii cu copiii, teama esecului, teama necunoscutului.

 Desi aveam planuri facute mental sau pe hartie, era pentru prima oara cand ma aflam intr-o asemenea postura, si, bineinteles ca nu stiam cum avea sa se desfasoare totul, sau daca vom avea succes la copii.Dimineata devreme am ajuns in Perieni. O parte dintre copii ne asteptau deja, impreuna cu insotitorul lor. Erau mici, inocenti, nazdravani, veseli si timizi si ei, ca si noi.

 Cand s-au strans toti cei 24 copilasi, ne-am imbarcat in autocar si am plecat spre Barlad. Aici insa ... ploua! nu aveam alta solutie decat sa punem in aplicare planul B: aveam ca alternativa sa ducem copiii la o colega, Dana, acasa.

 Am ajuns in fata blocului plouati cu totii. Copiii, desi uzi, erau veseli si entuziasmati. Nimic din aspectele negative nu ii afecta. Ei isi traiau aventura! Grupati 2 cate 2 am urcat cele 2 etaje in galagie si tropait. Pe hol, la intrare, 24 perechi micute de incaltari erau aruncate care incotro.

 Organizarea s-a facut repede. Copiii foarte receptivi, au ocupat locuri care cum au apucat: pe jos, pe canapea, pe scaune, nu conta inghesuiala, dar s-a gasit loc pentru fiecare. Dana le-a prezentat tema concursului `Bucuria` si ei au generat imediat cateva imagini inspirate: `Oameni la hora`, `Copii culegand flori`, `Bomboane` , `La sanius` sunt doar cateva din ideile lor.

 Odata clarificata tema concursului, copiii trebuiau introdusi in partea a II- a a programului. Au prins repede ideea, si s-au grupat in 3 echipe. Cei mari de la clasa a IV- a au fost provocati la un exercitiu de imaginatie, desenand ceea ce considera ei ca se gaseste in pamant. Mijlocii de la clasa III au desenat ce e pe pamant, iar pentru cei mici a ramas partea cerului.

 Totul era atat de usor!!!! Blocuri de desen, creioane, si copiii erau deja in actiune. Care mai de care, pe unde apuca. Intinsi pe jos, inghesuiti pe canapea, sau pe masuta de cafea.

 Desenele prindeau contur .... La un moment dat insa, oboseala incepuse sa-si faca aparitia. Copiii dadeau semne de plictiseala. Nu mai vroiau sa deseneze, ceea ce era si normal. Copiii trebuie tinuti mereu cu interesul stimulat, si nu este o treaba prea usoara.

 Un nou moment de panica. Ce era de facut? I-am intrebat daca doresc sa modeleze ceva cu cate o bucata mica de lut. Unii dintre ei au fost incantati de idee asa ca am scos pasta modelatoare pe care o aveam la mine si am facut-o bucatele. La inceput timizi, unul cate unul, incercau un soare, un copacel, pana cand, urmand exemplul celuilalt, au facut echipa si au construit un peisaj pe hartie. Insa putinul lut pe care-l avusesera la dispozitie a fost epuizat. Acum ce mai era oare de facut? Le-am aratat margelele pe care le aveam la gat si le-am spus ca sunt facute de mine. Unul dintre baietei a strigat `Nu te cred` .`Nu ma crezi? Iti voi demonstra` i-am spus eu, si am adus saculetul meu cu margele modelate dar inca nepictate, si le-am rasturnat pe toate in mijlocul lor. Au ramas inmarmuriti si cu ochisorii lucind. Atunci unul din glasucioare mi-a spus: `Cristina, invata-ne si pe noi sa facem margele`, si am luat o bucata de lut si le-am aratat cum se face o biluta. Cu manutele lor mici executau miscarile, urmand exemplul meu. Cand bilutele au fost gata le-am aratat cum se pot transforma in cubulete, iar din cubulete fiecare si-a facut un zar pe care l-a luat cu el acasa.

 Apoi, la randul lor, ne-au invitat la ei in Perieni sa desenam si sa facem margele. S-au oferit sa ne cazeze la ei acasa. Cea mai puternica dovada a aprecierii lor au fost felicitarile pe care le-au facut special pentru noi. A fost un moment memorabil cand toti micutii stateau la rand ca sa ne ceara autografe ca unor mari vedete ai vietisoarelor lor, sau ne cereau sa le facem un desen ca si amintire a zilei frumoase petrecute impreuna. Dupa o plimbare prin parc a sosit si momentul despartirii, moment plin de imbratisari.

 Vom revenii cu siguranta aici pentru ca 24 de mici prieteni ne vor astepta cu bratele deschise!

 Contact:
 Email: cristina_rdls@yahoo.com
Comments